Salariile celor aproape 1.500.000 de bugetari ar putea fi plătite mai devreme, înaintea vacanţei de Paște, această măsură fiind analizată în cadrul Cabinetului Dăncilă, a declarat marţi ministrul Finanţelor, Eugen Teodorovici.
Ministrul a precizat că, dacă va fi luată, măsura va fi anunţată în cadrul şedinţei de Guvern de joi.
”Noi analizăm această propunere la nivelul Guvernului. Dacă va fi cazul să fie luată o astfel de decizie, se va anunţa în şedinţa de Guvern de joi”, a declarat Teodorovici, la Antena 3, citată de stiripesurse.ro.
Ministrul a subliniat, însă, că măsura va fi luată doar în condiţiile în care statul îi va trata în mod egal atât pe angajaţi, cât şi pe pensionari.
Vacanţa de Paşte va fi în perioada 6-9 aprilie.